Piatra Neamţ Waterways Challenge
În luna august are loc, în zona de agrement La Caiace, un eveniment care îi invită pe toți doritorii, amatori sau mai bine pregătiți, curioși sau curajoși, la o competiție ce are ca scop manifestarea plăcerii de a vâsli într-un cadru natural deosebit, alături de prieteni, îmbinând distracția cu spiritul sportiv.
În cadrul concursului sunt pregătite probe și secțiuni care testează participanților abilităţile practice şi de orientare, tehnicile de vâslit şi simţul umorului. Concursul este unul de amatori, fiind din plin condimentat cu probe haioase.La final, cei mai buni „vâslaşi”, care se vor face remarcaţi în concursul desfăşurat pe lacul Bâtca Doamnei, vor primi diplome, medalii și premii.
Categorii de concurs:
Călăreţul singuratic pentru cei care doresc să vâslească singuri
Unde-s doi puterea creşte, pentru dublu mixt
Distracție în familie pentru familii cu 2 adulți şi un copil cu vârsta până în 10 ani
Categoria “Tinere Speranţe” pentru copii cu vârsta până în 12 ani
Participarea este gratuită, pe bază de înscriere.
Evenimentul este organizat de Maia Outdoor și Centrul de agrement “La Caiace”.