Piatra Neamț – Bicaz – Borca

Când crezi că ai văzut, auzit şi simţit tot ce îţi oferă dulcele târg al Pietrei, începi să urci pe firul Bistriţei, spre munte, printre aşezăminte ridicate de domnitori şi înalţi preoţi, de artişti, ori de oameni ai locului, vezi gospodării, păşuni presărate cu turme de oi, dealuri cu codri deşi, ajungi la zidul cel mare care ascunde apele mării dintre munţi, şi continui drumul pe malul acesteia, într-un peisaj mirific, cum numai pe aici găseşti, şi treci apoi puntea cea lungă de la Poiana Largului şi grăbeşti pasul să vezi lucrături din bârne de lemn, cu icoane şi altare, fumuite de timp şi vreme. Nu uita să urci şi sus la stână, să-ţi astâmperi foamea, după atâta drum

Durată: 4-5 zile

Lungime: 90 km şi poate fi parcurs cu autoturism, motocicletă, bicicletă

Cum ajungi la Piatra Neamţ: dinspre Bucureşti pe DN2 (E85) până la Bacău şi apoi pe DN15; dinspre vestul ţării pe DN17B, DN15, DN12C; dinspre Suceava pe DN 15C; dinspre Iaşi pe E85 până la Roman şi apoi pe DN15D; cu trenul; prin aeroporturile Iaşi, Bacău, Suceava şi de acolo cu mijloace auto.

Unde se află: Mănăstirea Bistriţa la 2 km dr. din DN15; Mănăstirea Pângăraţi la 3 km dr. din DN15; Biserica de lemn din Fărcaşa la 1 km dr. din DN15.

Obiective turistice:

  • Curtea şi Biserica Domnească din Piatra Neamţ
  • Muzeul de Etnografie Piatra Neamţ
  • Muzeul de Artă Piatra Neamţ
  • Mănăstirea Bistriţa
  • Lacul Vaduri
  • Lacul Pângăraţi
  • Mănăstirea Pângăraţi
  • Muzeul de Artă Iulia Hălăucescu, Tarcău
  • Barajul şi Lacul Izvoru Muntelui
  • Biserica de lemn Cuvioasa Parascheva, Farcaşa

Activităţi pe care ţi le sugerăm:

  • Cursuri de echitaţie, călărie de agrement, plimbări de agrement cu trăsura la Baza hipică ”Virgil Bărbuceanu” din Piatra Neamţ; info tel. 0233 217 167
  • Plimbare cu telegondola în Piatra Neamţ; info telegondolă: 0233 218 008
  • Schi, tubing, telescaun, în Complexul turistic Cozla, info tel. 0233 218 008
  • Plimbări de agrement, croazieră cu servirea mesei, hidrobiciclete, plimbări cu şalupa, caiac, la Complexul Turistic Naval Port Bicaz – Moldoturism; info tel. 0233 253 848, 0748 110 400, 0744 588 824, 0748 110 401, office@bicazlac.ro
  • Popas la stâna turistică Crucea Arsă, din comuna Farcaşa; info tel. 0233 256 502, 0745 009 603

Evenimente la care te invităm:

iunie: Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele) – hramul Bisericii de la Curtea Domnească din Piatra Neamţ, 24 iunie

august: Ziua Marinei Române, eveniment care se organizează în Portul Bicaz şi pe Lacul Izvoru Muntelui, 15 august; Adormirea Maicii Domnului – hramul Mănăstirii Bistriţa, 15 august

octombrie:  Sfântul Dimitrie – hramul Mănăstirii Pângăraţi, 26 octombrie

noiembrie: Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril – hramul Mănăstirii Pângăraţi, 8 noiembrie

decembrie: Sărbători de iarnă – o serie de spectacole şi manifestări organizate în Piatra Neamţ şi Bicaz

0.0 0 Recenzii
Închis
0.0 0 Recenzii
Deschis
0.0 0 Recenzii
Deschis
0.0 0 Recenzii
Deschis
0.0 0 Recenzii
Deschis
0.0 0 Recenzii
Deschis
0.0 0 Recenzii
Deschis
5.0 1 Recenzie
Deschis
0.0 0 Recenzii
Deschis
0.0 0 Recenzii
Deschis
0.0 0 Recenzii
Deschis