Descriere

Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș este situat în Munții Hășmaș, în zona central-nord-estică a României, pe raza județelor Neamț și Harghita. Venind în judeţul Neamţ dinspre Gheorgheni, vei avea bucuria de a traversa împărăţia de piatră a Cheilor Bicazului, cele mai renumite chei ale României. Deosebit de pitoreşti şi uluitoare prin măreţia spectacolului natural pe care îl oferă, acestea fac parte din Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş. Vei intra prin Poarta de Piatră, străjuită de Piatra Poienii şi Piatra Altarului – masivul stâncos cel mai impunător al Cheilor, apoi vei coborî treptat Serpentinele Mici, un mic tunel şi Serpentinele Mari, până la locul numit Poarta Iadului, unde Piatra Poienii şi Muntele Bardos se apropie doar la câţiva metri, astfel că ţi se va înfăţişa, cea mai impresionantă privelişte apocaliptică. Urmează Gâtul Iadului, după care, trăgându-ţi niţel sufletul, vei zări, pe dreapta, şi confluenţa Bicazului cu Bicăjelul, pârâu ce formează, la rândul lui, trei rânduri de chei sălbatice, cu cascade mici, dar zgomotoase.

Obiectivul face parte din circuitul: Cheile Bicazului – Bicaz – Durău 

Galerie

    5.0

    Balint Ciprian

    Cea mai frumoasa zona din tot județul in opinia mea.

    Was This Review...?

Adăugați recenzie

Evaluarea dvs. pentru această locație
Evaluați