Descriere

Hanu Ancuței este locul de poveste unde regăsiți bucătăria moldovenească autentică și vă bucurați de mâncarea de cea mai bună calitate, naturală, direct din ferme, cu un gust inegalabil.

Aici îi plăcea marelui scriitor și povestitor Mihail Sadoveanu să mănâce și, inspirat de farmelui locului, a scris și celebra carte Hanu Ancuței, în care sunt redate obiceiurile și tradițiile acestor meleaguri.

După unele documente păstrate, hanul ar data încă din secolul al XVIII-lea, când se pare că și-a deschis porțile pentru negustorii aflați în trecere spre Roman, Suceava sau spre Iași. Pe atunci, Hanu Ancuței se afla în marginea unui sat care s-a strămutat apoi pe moșia boierilor Catargi.

În anul 1819, vornicul Ștefan Catargiu, proprietarul moșiei Tupilați, obține hrisov pentru înființarea de târguri și iarmaroace. Cum hanul se află la o încrucișare de mari drumuri comerciale – drumul Șiretului și drumul care leagă Iașul de Piatra Neamț sau de Târgu Neamț, prin Tupilați – se construiește un han nou, ce va servi și ca stație de poștă.

Imaginea hanului, frumos surprinsă de Mihail Sadoveanu este celebră și a rămas un simbol pentru întreaga locație. Aici, la han, turiștii regăsesc și astăzi farmecul și specificul de altădată: „Trebuie să știți dumneavoastră că hanul acela al Ancuței nu era han – era cetate. Avea niște ziduri groase de ici până colo, și niște porți ferecate cum n-am mai văzut de zilele mele. Pe lângă adăpost, hanul oferea oamenilor și prilej de petrecere. În cuprinsul lui puteai oploși oameni, vite și căruțe și nici habar nu aveau din partea hoților… Porțile stăteau deschise ca la Domnie. Și prin ele, în zilele de toamnă, puteai vedea valea Moldovei cât bătea ochiul și pâclele munților pe păduri de brad până la Ceahlău și Halauca. Iar după ce se cufundă soarele înspre tărâmul celălalt și toate ale depărtării se ștergeau și lunecau în tainice neguri, – focurile luminau zidurile de piatră, gurile negre ale ușilor și ferestrelor zebrelite. Contenea câte un răstimp viersul lăutarilor, și porneau poveștile…” (Hanu Ancuței, Mihail Sadoveanu)

Hanul era vestit în întreaga țară dar și dincolo de hotare:

https://www.youtube.com/watch?v=z1hIfSFSFw8

Galerie

Nu există încă recenzii.

Fii primul care acordă o recenzie pentru “Hanu Ancuței, file de istorie într-un loc de poveste”

Evaluarea dvs. pentru această locație
Evaluați